Versiunea pentru Printare

(să PRINTEZI sau citeşti ghidul despre

Citeşti mai mult în Rest România

Vă Mulţumim ca Aţi Ales Rest România!

Noi muncim din greu pentru a fi la zi cu cel mai bun ghid turistic al României pentru călătoriile Dumneavoastră

 Cum să tipăreşti ghidul nostru :

Toate ghidurile noastre sunt disponibile pentru citit în modul de tipărire gratis pentru toţi călătorii înregistraţi

Formatul nostru special de tipărire este disponibil pentru toţi membrii Clubului Călătorilor Rest Romania. Membrii pot tipări toate ghidurile noastre (peste 100) sau salvându-le în format PDF pentru o distribuire uşoară prin poşta electronică prietenilor sau rudelor

Vizitaţi restromania.ro/inregistrare pentru a vă înregistra acum!

Natura Sălbatică

Mamifere mari, populaţii mari

Este sigur să intri în pădure astăzi? Urşii, lupii şi râşii rătăcesc liberi prin Munţii Carpaţi, câteodată existând riscul de a se aventura în oraşe. Dar atacurile asupra oamenilor sunt rare, în ciuda contactelor pe care aceste mamifere mari le au în jurul localităţilor.

Pădurile de conifere din Munţii României sunt habitatul natural al acestor mamifere mari, ca şi al căprioarelor, ciocănitorilor, privighetorilor, corbilor şi uliilor.

Marele urs al României!

 Populaţia de urşi bruni carpatini este cea mai mare din Europa, estimată la 4.500 sau chiar 5.000 de urşi. Ca subspecie, ursul carpatin (Ursus arctos formicarius) este cea mai mică subspecie a urşilor bruni europeni.

Ursul brun carpatin face parte din cea mai mică subspecie de urşi, un membru al mai marii familii de urşi Grizzly. Analizele ADN au relevat recent că subspeciile de urşi bruni carpatini sunt în mod genetic omogeni, iar că filogenia lor genetică nu corespunde cu tradiţionala lor taxonomie.

Urşilor le plac peştii Şi zmeura. Şi câteodată tomberoanele de gunoi din judeţul Braşov!

Photo: USFWS

Urşii carpatini au haine de blană în nuanţe de blond, brun, negru sau o combinaţie a acestor culori. Firele de blană care formează gulerul ursului brun sunt deseori pătate cu nuanţe de argintiu sau alb. Cu o mare masă musculară deasupra umerilor, au o mare putere pentru săpat în membrele din faţă. Acestea se termină în labe ce au gheare foarte dure de până la 15 cm (5,9 inci) lungime.

Femelele ajunse la maturitate cântăresc uneori chiar şi doar 90 de kg (200 lb), comparativ cu cele mai mari subspecii ale ursului brun, ursul Kodiak şi urşii din Alaska şi de pe coastele Rusiei. Odată cu puterea şi cu viteza lor înşelătoare, urşii bruni carpatini sunt legendari pentru rezistenta lor. Sunt capabili să alerge la viteză maximă pe distanţe de mile şi fără nici o oprire. Preferă peisajele semi-deschise, de obicei în zonele muntoase.  

Istoria

În Europa, ursul brun a supravieţuit mai marelui şi strâns înruditului urs al peşterii. Ursul peşterii a fost vânat de oamenii din Neanderthal care sunt posibil să fi avut o religie legată de acest animal, Cultul Ursului Peşterii, dar populaţia preistorică era prea slab numerică pentru a se face vinovată de dispariţia speciei, care a dominat numeric specia umană pentru aproape 18.000 de ani, stingându-se acum aproximativ 10.000 de ani. Dietele ursului peşterii şi a ursului brun erau similare, foarte probabil cele doua specii convieţuind în aceeaşi zonă în aceeaşi perioadă.

Comportamentul

Ursul brun este în principal nocturn iar vara adaugă pe sub blană multa grăsime, pe care se bazează pentru a trece iarna când intră într-o stare de letargie. Deşi nu sunt cu adevărat o rasă care hibernează şi pot fi treziţi cu uşurinţă, le place să-şi facă bârlog într-un loc mai retras, cum ar fi o peşteră, o săpătura în stâncă sau un copac bătrân găunos, pentru a petrece lunile de iarna.

Hrana

Urşii sunt omnivori şi se hrănesc cu o varietate de plante, inclusiv zmeură, rădăcini, lăstari, bureţi, peşti, insecte şi mamifere mici, în special veveriţe de pământ. Contrar mitologiei populare, urşii bruni nu sunt în mod special carnivori, 90% din energia provenită din alimentaţia lor fiind din materie vegetală. Structura fălcilor lor a evoluat pentru a se potrivi obiceiurilor lor alimentare, având botul alungit şi canini lungi de adevăraţi prădători.

Urşii mănâncă un număr imens de molii pe timpul verii, uneori de la 20.000 până la 40.000 într-o singură zi, putând să îşi ia până la o treime din energie din aceste insecte.

Urşii bruni folosesc propriul lor traseu şi păşesc numai pe stânci când sunt vânaţi pentru a evita o eventuală urmărire a lor. Urşii bruni fură prada decedată a lupilor şi a râşilor de prin Munţii Carpaţi, unde li se intersectează drumurile. Aceste animale pot face ursul să se retragă doar dacă sunt în stare sa îl sperie.

Poziţia

Ursul brun este plantigrad ca toţi urşii, ceea ce înseamnă că merge călcând pe toată talpa ca omul, în loc să meargă pe vârfuri ca pisicile şi câinii, care sunt digitigrade. Pot să stea în membrele din spate pentru perioade lungi de timp. Urşii au tendinţa să stea în fund. Rar dansează ca în filmele lui Walt Disney.

În mod normal un animal solitar, ursul brun poate fi găsit de-a lungul păraielor şi a râurilor în timpul toamnei când îşi depun icrele somonii. În fiecare an femelele dau naştere de la unul până la patru pui, care cântăresc aproximativ 1 sau 2 kg (2 sau 5 lb) la naştere. Crescut numai de mama sa, puiul este învăţat să se caţere în copac în momentele de pericol.

Convieţuitul în locurile frecventate de oameni

Un urs hrănit este un urs mort – urşii sunt duşi la locul lor când este posibil, dar cei ce continuă să revină pot fi ucişi când asociază oamenii cu sursele de hrană. Urşii devin atraşi de sursele de hrană create de oameni, cum ar fi tomberoanele de gunoi şi lăzile de resturi menajere şi se aventurează pe lângă adăposturile oamenilor şi hambarele acestora în căutarea hranei, precum oamenii încalcă habitatul urşilor.

În toate privinţele habitatului lor în România, urşii carpatini ucid şi mănâncă câteodată animale domestice. Când urşii ajung să asocieze activitatea umană cu o „recompensă alimentară”, este foarte posibil ca acesta să se simtă încurajat şi probabilitatea întâlnirilor dintre oameni şi urşi creşte. Proverbul „un urs hrănit este un urs mort” a intrat în folosinţă pentru a populariza ideea că prin permiterea unui urs să scormonească prin gunoi, hrana animalelor sau alte surse de hrană se va atrage ursul spre contactul cu oamenii şi de aici poate rezulta moartea ursului.

Siguranţa faţă de urşi

Este extrem de rar ca urşii carpatini să ucidă sau să rănească serios oamenii, cu doar 3 cazuri cunoscute în timpul ultimilor 100 de ani în care oamenii au fost ucişi de urşi în Europa. Atacurile se întâmplă de obicei deoarece ursul este rănit sau un om întâlneşte o mamă cu pui.

Oricine se plimbă printr-o pădure unde există urşi ar trebui să aibă o goarnă cu spray de aer asupra sa, deoarece clopoţeii pentru îndepărtat urşi tind să provoace curiozitatea urşilor iar instinctul natural al unui urs brun este să fugă de oameni. Când călătoriţi în grupuri, cântecele de încurajare sunt de asemenea de efect. Dacă campaţi, nu aduceţi mâncare în cort şi curăţaţi tot gunoiul. Urşii au un miros fantastic şi mănâncă orice mănâncă şi oamenii. Dacă cineva întâlneşte un urs, ar trebui să rămână calm şi să meargă încet în direcţia opusă. Oamenii care aleargă declanşează instinctul de vânătoare al urşilor, care pot depăşi în viteză şi rezistenţă oamenii. Nu faceţi mişcări ameninţătoare, nu vă priviţi în ochi şi nu ţipaţi. Mii de întâlniri între oameni şi urşi bruni au loc în fiecare an fără să existe conflicte.

Dacă un urs brun atacă şi vă este imposibil să scăpaţi, ar trebui să vă aşezaţi în poziţia pe burtă şi să vă puneţi mâinile deasupra capului pentru a vă apăra de muşcături şi pentru a reduce leziunile organelor vitale. A lovi un urs brun care atacă nu va face decât să intensifice asalturile acestuia.

Foarte important de reţinut, consideraţia în timp ce vânaţi un urs brun este diferită de cea care apare în timp ce vă apăraţi de un urs brun care atacă. Vânătorii vor aştepta pentru a trage un foc lateral în zona inimii sau a plămânilor ursului care nu bănuieşte nimic. Cu o aşezare eficace, aproape orice puşcă este capabilă să ucidă un urs carpatin în atare condiţii.

Raza râsului în Europa Centrală România are cea mai mare populaţie dintre toate ţările central europene

Photo: Ralph Schmode

Marea Pisică Sălbatică a României: Râsul

Râsul din România este cea mai mare pisică sălbatică dintre toate tipurile de râşi de pe întinsul globului, făcând parte din specia „Lynx râs eurasiatic lynx”, având coada mică şi un smoc de păr în vârful urechilor. Există aproximativ 2.200 de râşi în Munţii Carpaţi, făcând ca aceasta să fie cea mai mare populaţie de râşi la vest de graniţa rusească.

Râsul mare din România are labe căptuşite pentru a merge pe zăpada rece din Munţii Carpaţi şi mustăţi lungi.

Culoarea lor variază de la maro deschis până la gri şi este marcată ocazional cu pete de maro închis, în special pe membre. Cântăresc de la aproape 5 kg (11 pounds) (aproximativ greutatea unei pisici domestice mai mari) până la 30 de kg (66 pounds). Râsul eurasiatic care se găseşte prin munţii din România este semnificativ mai mare decât celelalte specii găsite în Statele Unite ale Americii sau Canada.

Habitatul

Râsul trăieşte în pădurile de la mare altitudine cu arbuşti şi păşuni. Deşi felina vânează numai pe pământ, se poate căţăra în copaci şi poate înota.

Acelaşi râs ca cel care se găseşte în România, Râsul Eurasiatic (Râsul Lynx) se credea că a dispărut în celelalte părţi ale Europei Centrale, dar a continuat să prospere în habitatul bogat al sistemului muntos din Carpaţi şi prin unele părţi din Podişul Transilvaniei.

Comportamentul

Râsul este de obicei solitar, deşi un grup de feline poate călători şi vâna împreună. Împerecherea are loc iarna târziu chiar înainte să înceapă să se topească zăpada, în locurile mai joase ale munţilor româneşti. Locul ideal de odihnă al felinei este în spărturile din stâncă sau sub buşteni mari. Femelele dau naştere la 2 până la 4 pui odată. Se hrăneşte cu păsări şi mamifere şi uneori cu oi şi capre. Totuşi observarea unui râs este un eveniment care se întâmplă mai mult ciobanilor, datorită naturii mai degrabă timide şi solitarismului animalului.

Lupul gri al României

Uitându-vă adânc în pădurile elegante de brad din Munţii Carpaţi, un fior vă poate străbate când vedeţi o pereche de ochi strălucitori uitându-se înapoi la voi!

Lupii care încă se mai găsesc în România erau cândva abundenţi şi răspândiţi peste mare parte din Europa, iar astăzi, dintr-o varietate de cauze legate de om, inclusiv distrugerea habitatului pe arii întinse şi vânatul excesiv, lupii ocupă doar o mică parte din fostul lor pământ.

Principalele diferenţe dintre lupii care se găsesc în munţii din România şi câinii domestici sunt acelea că lupii au în medie creierele cu 30% mai mari, un sistem imunitar mai bine dezvoltat, un mai bun simţ al mirosului şi sunt în general mai mari decât aceştia, deşi mulţi turişti s-au jurat că au văzut lupi mari pe străzile din Bucureşti!

Lupul în tradiţia românească

Lupul deţine o lungă asociere în folclorul şi istoria românească. Multe oraşe sunt numite după lupii din regiune. Vulcan din judeţul Hunedoara este un oraş numit după Pasul Vulcan care leagă Valea Jiului de Oltenia, el însuşi fiind derivat din slavicul „vlk”, care înseamnă „lup”. Destul de ciudat, oraşul alăturat Lupeni este derivat din mult mai cunoscutul cuvânt românesc „lup”. 

Un pricolici este un vârcolac în mitologia românească. Similar unui vârcolac, deşi ultimul simbolizează câteodată un spirit rău, pe când pricoliciul a avut caracteristici asemănătoare lupului.

Destul de recent, în timpurile moderne, mulţi oameni care locuiesc în zonele rurale ale României au susţinut că au fost atacaţi vicios de lupi neobişnuit de mari şi fioroşi. Aparent, aceşti lupi atacă în tăcere, pe neaşteptate şi numai ţinte solitare. Victime ale unor astfel de atacuri au susţinut deseori că agresorul lor nu era un lup obişnuit, ci un pricolici care s-a reîntors la viaţa să continue prăpădul!

Pricoliciul, ca strigoi, este un suflet ne-mort, care se ridică din mormânt să rănească persoanele în viaţă. Pe când un strigoi posedă calităţi antropomorfice similare cu cele pe care le avea înainte de moarte, un pricolici seamănă întotdeauna cu un lup sau un câine mare. Bărbaţii maliţioşi şi violenţi se spune că vor deveni pricolici după moarte, ca să continue rănirea altor oameni. O bucată neplăcută de folclor!

Cineva se poate întreba numai cum ar arăta Ceauşescu ca pricolici.

Habitatele lupului gri din România

În Munţii Piatra Craiului caprele negre şi alte ierbivore mari reprezintă prada pentru populaţia locală de lupi, ca şi pentru alte carnivore mari (ursul brun carpatin şi râsul) care trăiesc în parcul naţional de aici. 

Designul lupului

Lupii sunt construiţi pentru rezistenţă, posedând calităţi croite pentru călătorii pe distanţe lungi înăuntrul şi în afara razei Munţilor Carpaţi. Labele lor sunt capabile să traverseze uşor o mare varietate de terenuri, în special zăpada.

Este o uşoară legătură între fiecare deget, care îi permite lupului să alerge mai uşor prin zăpadă decât prada hăituită. Lupii sunt animale digitigrade, aşadar mărimea relativă a picioarelor lor îi ajută să distribuie mai bine greutatea corporală pe suprafeţe acoperite cu zăpadă. Labele din faţă sunt mai mari decât cele din spate, având un al cincilea deget, un pinten, care lipseşte la labele din spate. Părul ţepos şi ghearele tocite ajută la aderenţa pe suprafeţele alunecoase, iar vase speciale de sânge menţin circulaţia în labe pentru a nu îngheţa în zăpadă în iernile reci din Munţii Carpaţi.

 Lupii pot comunica vizual o varietate impresionantă de expresii şi stări, de la semnale subtile, cum ar fi o uşoară schimbare de greutate, până la unele mult mai evidente, ca rostogolitul pe spate în semn de supunere.

Urletele şi alte vocalize

Lupii urlă din mai multe motive. Urletele ajută membrii haitei să păstreze legătura, permiţându-le să comunice efectiv în zonele de pădure densă din vârfurile Munţilor Carpaţi. 

Mai mult, urletele ajută la convocarea membrilor unei haite într-o anumită locaţie. Urletele mai pot de asemenea să servească ca o declaraţie de deţinere a unui teritoriu, portretizată de tendinţa unui mascul dominant de a răspunde prin a imita un om la un individ rival într-o zonă pe care masculul o consideră a lui.

Lupul poate urla din diferite motive. Unii cercetători speculează că aceste sesiuni de grup întăresc legăturile sociale ale lupilor - similar cu cântatul în comunitate la oameni.

Vânatul şi dieta cooperativă

Grupuri de lupi vânează în cooperaţie orice erbivore mari din raza lor. Haita se avântă în urmărire, deoarece lupii pot alerga perioada mari de timp până să renunţe. Este necesară o cooperaţie meticuloasă pentru a doborî un animal mare, dar rata de succes al unor astfel de vânători este foarte scăzută. Lupii, din interesul de a păstra energia, vor urmări o potenţială pradă doar pentru aproximativ prima mie de metri, apoi renunţă pentru a încerca din nou la o anumită perioadă de timp, cu o altă pradă.

Relaţiile cu alţi prădători

În Munţii Carpaţi, Lupul Gri poate să se întâlnească cu egal adaptabilul Urs Brun Carpatin. Ferocitatea colectivă a haitei de lupi şi mărimea şi puterea impunătoare a ursului rezultă deseori în întâlniri cu postări mai mult decât defensive. Totuşi ursul carpatin mănâncă pui de lup, în special în perioada de după iarnă, după un post lung. În schimb haitele de lupi ucid puii de urs şi ocazional, destul de rar, chiar doboară adulţi dacă miza este mare. Amândoi vor fura prada celuilalt daca li se oferă oportunitatea.

Prada vie

Atât timp cât există destulă pradă, lupii se pare că evită să servească pradă vie, deseori ignorând-o complet. Totuşi, câţiva lupi sau haite se pot specializa în vânatul prăzii vii odată ce comportamentul este învăţat, în ciuda abundenţei prăzii naturale. În atare situaţii, oile de pe păşunile mai joase de pe dealurile Munţilor Carpaţi sunt de obicei cele mai vulnerabile, dar caii şi vitele sunt de asemenea supuse riscului. Garduri de asigurare împotriva lupilor, mutarea unde se poate aplica şi exterminarea locală a lupilor sunt singurele metode cunoscute de a stopa efectiv prădarea animalelor vii.

Subspecii înrudite ale Lupului Gri din România

Odată se credea că există peste 50 de subspecii. Totuşi, în ultimul deceniu s-a realizat o listă nouă şi acceptată în mare parte în care aceste subspecii au fost reduse la 13, aflate în viaţă, 14 dacă includem şi câinele obişnuit, plus 2 specii recent dispărute. Această listă ia în considerare anatomia, distribuirea şi migraţia anumitor colonii de lupi.

Lupul Canis de la Marea Caspică (Canis Lupus Cubanensis), descendent din subspeciile Mărilor Caspică şi Neagră, specie aflată în pericol de dispariţie. Vânat pentru blană.

Lupul Italian (Canis Lupus Italicus), specie aflată în pericol de dispariţie. O subspecie de mărime obişnuită. Spectru color total canin reprezentat. Ocupă teritorii comparativ mici. Protejat.

Lupul Rusesc (Canis Lupus Communis). Stabil, descendent din Rusia Centrală. O subspecie foarte mare. Este vânat legal.

Capra Neagră Carpatină din România

Capra neagră românească (Rupicapra ssp. carpatica) este un animal care trăieşte în Munţii Carpaţi din România, având alte subspecii în Alpi, Apenini şi la sud, cel mai departe fiind nordul Greciei. Este familia Caprinae a bovinelor, alături de oi şi capre.

Ca un locuitor al munţilor, capra neagră este excelent adaptată la traiul pe teren accidentat şi pietros al Munţilor Carpaţi. O capră neagră adultă ajunge la o înălţime de aproximativ 75 cm (2.5 feet) şi cântăreşte în jur de 50 kg (110 lb). Şi masculii şi femelele au coarne scurte care sunt încovoiate uşor spre spate. Pe timpul verii, blana caprei negre are o culoare brun închisă care se transformă într-un gri deschis iarna. Caracteristici distincte sunt faţa albă cu dungi negre extrem de pronunţate sub ochi, fundul alb şi o dungă neagră dorsală. Caprele negre pot ajunge la vârsta de 20 de ani.

Femelele de capre negre şi iezii lor trăiesc în turme. Masculii maturi tind să trăiască solitari pentru majoritatea anului. În timpul sezonului de împerecheat (la mijlocul lunii decembrie în România), masculii caută turmele de femele şi se angajează în lupte fioroase împotriva altor masculi. După o perioadă de gestaţie de 20 de săptămâni, se naşte un singur ied. Iedul este complet matur la vârsta de 3 ani. Se zvoneşte că în zonele cu ferme, masculii se vor împerechea ocazional cu capre şi se vor produce hibrizi sterili, dar nici un astfel de eveniment nu a fost notat ştiinţific.

Citiţi despre eforturile de conservare şi mutare a caprelor negre aici.

TURURI ORGANIZATE

Munţii Carpaţi

Călătorii de vânătoare

  Adăugaţi Caută şi Harta în directorul Favorite!

  Adăugaţi Forumul în directorul Favorite!

România:  E-mail aici sau 0745.882.738    Fax 031.710.7036

SUA:  Vanzari în SUA sau +1.866.800.6464 (tel/fax, gratuit în SUA)

Versiunea Engleză

Apreciem oportunitatea de a vă ajuta -- orice sugestie este binevenită
pentru a îmbunătăţi lucrurile pe viitor!Trimiteţi un mesaj aici, şi îţi mulţumim pentru că ai apelat la serviciile noastre!

Click aici pentru oferte de publicitate cu Rest România